Pleșan: „Să ni se dea salariile”

Redactor:
Nicu Bădescu
Pleșan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihăiță Pleșan s-a declarat fericit pentru victorie, dar vorbele
lui de la finalul partidei au fost mai degrabă în ton cu situația
explozivă din Ghencea decât cu ceea ce ar fi trebuit să fie după un
meci câștigat.
A început cu declarații de complezență: „Mă bucur că am marcat, dar
mai importante sunt punctele, pentu că aveam nevoie imensă de ele”.
Apoi a întors-o cu explicațiile: „E foarte bine că am câștigat,
nici nu contează cum am făcut-o, pentru că e foarte greu să joci
sub asemenea presiune”. De altfel, presiunea pe care o tot acuză
jucătorii Stelei la fiecare meci a fost, în continuare, tema
principală a discursului lui Pleșan: „La Steaua e ceva normal să
fie presiune, dar acum e ceva ce n-a fost niciodată. Și totul s-a
amplificat după meciul cu Dinamo”.

Partea a doua a discursului a fost legată de bani. Bani pe care
jucătorii Stelei se plâng că nu-i văd nici de Paște. „Ce primă de
Paște ne-am dori? Să ni se plătească salariile, asta ar fi prima
perfectă!”, a spus Pleșan. Iar în final mijlocașul a făcut haz de
necaz când a fost întrebat dacă echipa e mai motivată acum pentru
că nu și-a primit banii: „Cum să ne motiveze așa ceva? Te motivezi
când ți se dă o primă, ceva, nu când ți se taie din bani”.


Moldovan, trimis în
loja 13

Suspendat timp de două etape pentru gesturile și protestele la
adresa arbitrului din timpul meciului de Cupă cu FC Vaslui,
tehnicianul brașovenilor a fost trimis să vadă partida de la
tribuna oficială. Intenționat sau nu, Viorel Moldovan a stat pe
toată durata partidei în loja cu numărul 13, acolo de unde a trimis
indicații prin telefon către banca de rezerve. Meciul cu Steaua a
fost astfel cel de-al doilea și ultimul din sancțiunea primită de
principalul de la Brașov.

Tudose, la
închidere

Deși a evoluat nerefăcut, Mihăiță Pleșan a îmbrăcat tricoul
roș-albastru până în minutul 72. Pentru a nu-l forța, tehnicianul
Mihai Stoichiță a decis ca Alexandru Tudose să-l înlocuiască.
Tânărul fundaș central a evoluat pe postul lăsat liber de Pleșan,
adică mijlocaș la închidere, prestația sa fiind una în nota
echipei.

„Unii
parcă erau în probe!”

Dinu Gheorghe a criticat dur prestația trupei sale, arătându-se
dezamăgit mai ales de ceea ce s-a întâmplat în prima repriză.
Președintele Brașovului a fost deranjat de atitudinea jucătorilor
săi, pe care i-a desființat, catalogându-i drept penibili. „Parcă
unii dintre ei au venit în probe la meciul ăsta și se vedeau prima
oară pe teren. Am fost penibili! Avem păcate mari și trebuia să le
plătim!”, a spus „Vamă” la Digi TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×